Nutreţ :)

Singur împotriva nimănui

După ce ani de zile s-a tot utilizat la adresa lui Băsescu formula “singur împotriva tuturor”, mă tem că la halu-n care-arată competiţia în PNL la congresul care-ncepe azi, pentru Crin va fi musai să introducem formula “singur împotriva nimănui”. Marii viteji de la sectoru’ 1 îşi luară lopăţicile şi găletuşele şi se traseră mai la o paişpe. Chiliman am înţeles că nici nu participă la congres – probabil nu-i e gata rochiţa. (Vai, Chiliman, da’ nu-i ăsta un capăt de lume, haida-n combinezon, uncheşule! :)) ) Acu-nţeleg eu titlurile alea de prin presa băsistă, “Război total în PNL” – deci războiu’ total e atunci când o armată se luptă pe viaţă şi pe moarte cu nimeni. Ştiţi, e ca şi cum am declara că România se află în stare de război, întrucât armata română luptă eroic de una singură pentru apărarea teritoriului patriei. Vis! =)) 

Gândiţi încet şi prost, şi asta vă ocupă toată gura

A fost 20 februarie – o zi în care marii analişti politici şi-au dat proba anoxiei în creier (cu mici excepţii). Tema? Iohannis PNL-ist. Atât în tabăra celor care au criticat mişcarea, cât şi în tabăra celor care au aplaudat-o, 95% dintre produsele creierelor cu microfon la gură au fost demne de activităţile paşnice ale rumegătoarelor la păşunat. Marile bulevarde pentru zburdat în tenişi găuriţi au fost două: ori că PNL se pregăteşte să i-o tragă PSD-ului, ori că PNL muşcă prosteşte la stereotipiile cu nemţii competenţi. Sigur, cu trilurile ornamentale aferente, nu stau să-nşir acum toate diferenţele de stil şi rafinament într-ale intratului cu coarnele-n gard. Zic de-a dreptul, cu numere-n loc de poze, pentru toată populaţia alfabetizată măcar până la număratul pe deşte pân’ la 4:

1. Cu ceva timp în urmă se forma Alianţa de Centru-Dreapta. Nu întâmplător. Înainte de formarea ACD, într-o moţiune lansată pe la un congres de partid, Crin vorbea pentru prima dată despre un PNL de 30%, chestie realizabilă numai în măsura disponibilităţii partidului de a-şi extinde puţin doctrina şi înspre zone mai puţin frecventate până la ora aia. Adică vorbea de un liberalism cu influenţe. Una dintre nuanţele astea adăugabile era conservatorismul. Ei, dacă formarea ACD a fost euglena verde a extinderii doctrinei PNL către găleata conservatoare, prima mişcare vertebrată în aceeaşi direcţie e atragerea lui Iohannis în PNL. Nu-mi vine să dezvolt, că oricum n-o să priceapă decât cei care pricep şi dacă mă opresc aici – în principiu, sper că nu-şi închipuie nimeni că Iohannis ar putea practica vreodată liberalisme entuziast-îndrăzneţe şi plonjări exploratorii în bezna futurismului. De asta vor rămâne să se ocupe şi pe mai departe vizionarii partidului.

2. PNL-ul îşi propune să crească pe fundalul unui terci de relaţii internaţionale manifestate pe 245546435 de voci, atât dinspre ţărişuară peste gard, cât şi dincolo de gard, între vecinii de cartier european. Creşterea asta nu poate să se-ntâmple fără îndrăzneală, fără asumarea riscurilor implicate de lansarea unor idei şi politici zgândăritoare de manierisme şi îndoctrinări. Chestia asta e uşor atacabilă în afara ţării cu versul despre extremisme şi deranjarea vecinilor de scară între orele de somn. Dacă însă îţi pui preventiv undeva foarte aproape de vârful partidului un individ ca Iohannis, care poate fi suspectat de orice, dar nu că ar putea vreodată să gireze zburdălnicii extremistoide, atunci parcă altfel îţi permiţi să-ţi dai drumul la gură.

3. Dacă PNL doreşte să-şi păstreze statutul de partid naţional, şi nimic nu trădează vreo tendinţă alăturea cu cărarea, atunci, din motive de aceleaşi tulbureli în relaţiile cu internaţionalii ca la punctul 2, plus bonusul ciondănelilor cu UDMR, există riscul ăluilalt vers despre extremisme: “Nenorociţilor, asfixiaţi minorităţile! Porcilor şi măgarilor care s’teţi voi domestici ca Marilyn Manson!” Eh, dacă însă îţi pui preventiv undeva foarte aproape de vârful partidului un băiat ca Iohannis, aparţinând unei minorităţi care nici în cele mai mişto speranţe ale ei când suflă-n lumânarea de pe tort nu visează la facilităţile de care se bucură maghiarii, atunci parcă altfel îţi permiţi să-ţi dai drumul la gură.

4. Nu cred în tehnocraţi independenţi. Este o poezie scurtă, cu rimă icsoşă şi alte elemente de prozodie cu birth defects, care zice că vai, ce buni sunt tehnicienii împlântaţi în administraţia publică, mai ales pe la mansardele ministeriale, că-s necontrolabili politic. Şleampătă gândire, zic eu. Necontrolabil politic mai înseamnă ceva: NEPENALIZABIL POLITIC! Un ministru care mai vrea viaţă politică şi după ministereală are, măcar teoretic, mai multe spaime într-ale flegmatului pe contribuabili decât unul care după scurta intersecţie cu administraţia publică se-ntoarce la tehnocraţia privată. (Ştiu, ştiu, tehnocraţii veniţi din mediul privat sunt vaci sfinte, ei din capu’ locului nu flegmează pe concetăţeni, ci conlucrează spre binele general al naţiunii, că de-aia veniră de pe salariile de 23446578 de ori mai bune din mediul privat pe salariile de jenă din administraţie – de patrioţi ce-s, nu pentru că-s la fel de corupţi ca politicienii cu tradiţie. Braaaaaavo, braaaaaaaaavo! =)) Ca şi politicienii, tehnocraţii care-şi rup de la gură spre binele public reprezintă o cantitate mult sub marja de eroare, să vă intre bine-n cap.) Aşa, revenind la Iohannis: dacă omul ăsta, care mai întâi şi-a dovedit competenţa de capul lui în administraţia locală, e dispus să-şi lipească săgeata albastră-n frunte, convins fiind că va găsi sprijinul politic pentru aplicarea ideilor lui şi la o scară mai largă, ăsta deja e un semnal şi pentru alte categorii de profesionişti fără partid, care ar putea intra în PNL pe aceeaşi linie: cer sprijin politic, dar îmi asum la fel de politic toate consecinţele ideilor pentru care pun un partid întreg să se bată cot la cot cu mine.

Ca un aer general, se poate zice inclusiv că frăţioru’ Crin pregăteşte strategic terenul pentru momentul plecării lui de la conducerea PNL. Dacă bine vă uitaţi voi, nu în sensul în care se smiorcăie Chiliman şi Tăriceanu, de concentrare a puterii în mâna unui singur om, ci taman pă dos, bre! În sensul sedimentării unor linii de urmat iiiindiferent de onomastica vremelnică a preşedintelui de partid!

Cam aşa cu Iohannis. :)

Ponta, numai tu poţi face din rahat glazură!

Coabitare, tu, nenorocit de dulce! :))

Pe toată lumea antibăsistă deranjează, mai nou scoate din minţi, tâmpenia asta curvistoformă cu încolăceala Ponta-Băsescu. Eu am un mecanism de autoprotecţie a creierului – îi mai zice şi raţiune în alte lecturi. Şi mărgica asta de raţiune îmi traduce aşa starea de fapt şi consecinţele-i, pe termen mediu cel puţin, că fază lungă n-am :)) :

Avem una bucată grasă prim-ministru care şi-a tras din proprie iniţiativă straitjacket-u’, motiv pentru care vorbeşte cum vorbeşte şi acţionează cum acţionează, spre refluxul gastroesofagian al votanţilor USL. Mai avem pe de altă parte însă una bucată megalider liber de constrângerea pe care i-ar fi impus-o funcţia de preşedinte dacă referendumul nu eşua ca o vacă-n zbor planat. Şi megaliderul Crin, slobod la gură şi veşnic pe-o minte antibăsistă cu electoratul USL, capitalizează. Şi capitalizează. Şi capitalizează. Pentru că dulcea coabitare îi dă timp să facă asta! Probabil până în 2014. Şi cum capitalizează el aşa tihnit, trage şi partidul după dânsu’. Şi are timp să o facă. Şi are chef să o facă. Şi-i iese de minune. Şi poate să-l pregătească pe “moştenitoru’” şefiei PNL – pe care nu-l numesc, dar îl simt şi mi-l doresc. :) Şi are timp să o facă. Pentru că dulcea coabitare îi dă timp să facă asta. Şi cu cât se-ntinde mai tare coabitarea, cu atât se-ntind şi nervii electoratului USL. Şi uite-aşa, Crin devine din preşedinte probabil preşedinte aşteptat – ceea ce nu-i lucru puţin. Toate astea în condiţiile în care, zic eu, din cât am început să lecturăm scoruri electorale cu băsiştii la 6%, ne cam îndreptăm vertiginos spre bipartidism. Acuma spuneţi şi voi, în condiţiile astea, cu Ponta umflând şi întărind PNL-ul pentru vremurile când vor fi competitori şi nu colegi de uniune, cum aş putea eu să-l mai înjur? Fie primit! :))