Dacă voi nu vă doriţi, apoi să vă doresc eu? :)

Zic pentru 2013 să vă mişcaţ’ mai cu stil.

Peste tot. :)

Ssssoft, kids, soft! :)

Testul bunului-simţ în Sănătate

Am zis-o din capul locului că mă declar mulţumită de guvern dacă Sănătatea trece la liberali şi e numit Eugen Nicolăescu. Săvârşitu-s-a! :)

Mi se pare de la mare distanţă domeniul cel mai sensibil, dincolo de hipersensibilităţile mele strict personale în legătură cu felia asta. După un şir criminal de catastrofe abătute asupra ministerului ăstuia – ministrul Ferrari, Cèchè, Ritli sau băsistu’ Cepoi – în sfârşit portofoliul-problemă se-ntoarce la cel mai decent ministru al sănătăţii care ne-a bântuit de-o luuuungă lungă vreme-ncoace. Oricâte nimicuri mi-ar flutura oricine despre el, cu toate stângăciile pe care le-o fi avut la vremea lui, ştiu sigur că n-a evadat niciodată în absurd şi chiar mai sigur ştiu că n-a venit cu intenţii negre. Bonus, de la el încolo a început să funcţioneze altfel medicina de urgenţă prin ruperea de ritm întâmplată odată cu aducerea lui Raed Arafat în minister şi reglementarea prin lege a statutului serviciului de urgenţă – măcar pentru asta m-aş bucura dacă v-aţi adapta grosimea obrazului la condiţiile de mediu. Finanţarea sistemului de sănătate va rămâne o maaare mare treabă, formarea unui curent de opinie pro un sistem de sănătate sau altul e altă mare treabă, iar închiderea conductelor de scurgere a banilor ălora oricum puţini e treaba nr.3. Dar eu am să mă leg de treaba nr.0:

Am o vorbă pentru personalul din sistemul românesc de sănătate: nu vreau s-aud aaaaabsolut, dar absolut nici un comentariu hiperdeştept şi nu vreau să văd nici o aburcare cu copitele pe Nicolăescu până când:

● ... nu văd un Colegiu al Medicilor care să nu mai spele criminali în serie.

● ... nu încetaţi să vorbiţi despre jafurile din sănătate întotdeauna în termeni generali, dar niciodată în limba română onomastică – aia cu nume şi prenume, că ştim foarte bine că despre colegii voştri e vorba chiar mai mult decât despre politicienii de la centru. Să mă scuzaţi, dar câtă vreme consiliile de administraţie ale spitalelor sunt pline-ochi de medici care cel puţin tac, dacă nu chiar fac, mie să nu-mi mai veniţi cu versuri de două parale despre cât sunt de porci politicienii care vă gestionează.

● ... nu sunteţi în stare voi între voi să vă selectaţi vârfurile reprezentante la nivel sindical, capabile să se bată pe bune pentru domeniul în care activaţi.

Mai de-a dreptu’ fie spus, nu mai solicitaţi sfinţi până nu vă apucaţi să fiţi oameni. De râme mi s-a cam luat – chestie de gust. (Admiraţia mea pentru medici ca profesionişti se opreşte fix acolo unde se-ncheie discuţia despre profesionalism – când vorbim despre conduită-n societate, ne referim la coloana vertebrală din cu totu’ şi cu totu’ alte puncte de vedere decât alea de patologie ortopedică. Aşa că, vorba aia, ....vertebraţi-vă! :)) )

_________________

Despre restul guvernului, al’dată. Despre imbecilitatea de docomènt semnat de Ponta, iar al’dată. Despre cum l-a făcut Ponta pe Fenechiu să pară star rock, numindu-i în guvern pe Niţă şi pe Bănicioiu, tot în decursu’ vremii. Despre beneficiile liberalilor de pe urma contrastului cu vraiştea PSD-istă, după ce ne autoreglăm homeostatic post-fierbere-n faţa listei. :D 

Ponta, Băsescu ca Băsescu, da’ genetica, maică! =))

Cică zicea lumea că zăludu’ de la Cotroceni îl maltratează pe Ponta şi-l batjocoreşte la fiecare ieşire publică. Neaaah, aia e o forţă neglijabilă! Să vedeţi ce face bagaju’ genetic din Ponta! =)) Eu vă jur, dacă-mi spunea cineva mai în urmă cu vreo 3 ani că băiatu’ ăsta e capabil de masochisme d-astea, mă scăpam şi-i dădeam în scris să se lase de prognoze. Eu aşa ceva n-am mai văzut! Boc a fost penibil în regim rectiliniu uniform accelerat, a pornit-o prost, era clar că ajunge pe culmi. Spre deosebire de masele prostite cu eticheta de mare intelectual lipită pe nedrept în fruntea lui MRU ani de zile, eu am zis-o şi despre el, ca şi despre Geoană, că e un buncăr nesecat de contorsiuni logice. Despre Ponta nu ştiam decât că zâmbeşte fals şi deci e curvă. (Ştiu, sunt o domnişoară când mă scap şi scriu din suflet. :)) ) Ce-mi venea peste mână să-mi imaginez atunci era că tânărul procuror e în stare să-şi forţeze norocul pe filieră carieristică până la expediţii prin şanţuri şi nataţie prin vacă. Din aaaaaabsolut nici o conjunctură politică nu-i în stare să iasă fără a slobozi în lume câte vreo vioiciune verde cu păru’ pădure, vreo sălbăticiune intelectuală cu corn în frunte sau câte-un tradiţional cozonac cu rahat cum numai ei la PSD ştiu să plămădească. Toate doar din dorinţa de a-şi asigura dosu’. Aşadar, o-lume-minunată-n-care-veţi-găsi-numai-prostii, iacătă-ne călare pe două teme groase: UDMR şi tainele liderilor USL cu Băsescu în miez de noapte (dublate de inflaţia de căpcăunism diplomatic a nătăfleţului, care flutura nişte maculatură pe la Bruxelles la poza de grup, să vadă toată lumea că nu-i prost degeaba). Nu mai reiau disecţia pe alegerea momentului şi manierei de a “mulţumi” electoratului cu o tigaie-n numele Tatălui la 5 minute după ferecarea urnelor. Au urmat însă zile întregi – şi ceasu’ încă n-a stat! – în care de-afară se vedeau două direcţii în USL: liberalii mândri şi cu spatele drept, anunţând că ei n-ar pripăşi Biroul de Traduceri în Limba Maghiară al băsiştilor pe la guvernare, PSD-iştii cu fusta ridicată şi cu înclinaţia de trunchi specifică, insistând că ei fără un _____ de cioară pe umăr nu ies din casă, pen’că se simt ciorile discriminate/maltratate/înghesuite. La faza cu întâlnirea informală de la Cotroceni, recunosc, greşeala de imagine a fost comună – au tăcut şi PSD-iştii, şi liberalii în frunte cu Crin nepermis de mult, lăsând să se lipească de creierii publicului o halucinaţie total ruptă de concret, dar care pe fundalul tărăşeniei cu UDMR-ul mai că degaja miros şi-ţi părea că poţi s-o tragi de haine. Evident, iluminarea a venit la modu’ crystal clear de la Brother Crin, în seara asta, la emisiunea lu’ Stoiceasca, pe care vă recomand s-o urmăriţi din arhivă dacă nu v-a ieşit live. Şi vă recomand s-o urmăriţi ca să nu m-apuc eu să vă rezum aici în stilu-mi strident câte spălături i-a tras fratele Crin mândrului premier. :)) Zău, îmi dă o durere-n suflet să mai şi explicitez în regim de băşcălie-n toată regula ce i-a servit Crin în regim de ironie fină. :D (Vedeţi, am şi eu compasiunea mea pentru tocilari, chiar aşa, nereglementată creştineşte.)

Rezumativ, ieşirea lui Crin din seara asta a fost primul moment în care am simţit ce trebuia să simţim cu toţii la aflarea scorului electoral. Mulţam frumos, mândreţe de om! :)

De ce faceţi ca Băsescu?

În ţara în care toată lumea se pricepe la absolut orice dacă se-ncordează şi mai ales dacă n-ajunge veci să verifice asta-n practică, nu-i de mirare că puţini înţeleg ce-i aia cu nevoia de specialişti, la ce-s buni ei şi mai ales la ce nu-s buni! Că aici e de fapt marea gaură-n care ne place să ne-nfundăm cu bocanci cu tot. Să dezvolt un pic:

În ţărişuara în care, după cum tocmai ce-am isprăvit de scris, de la obârşie şi până la varsarea-ntru alea veşnice toată lumea se pricepe beton la de toate, dar mai ales la specializarea vecinului, printr-un concurs de-mprejurări care nu ni s-a-ntâmplat decât de vreo câteva ori în zeci de ani, un domn cu creier de specialist, după ce şi-a dat sufletu’ pe masă ani buni şi lungi şi grei, a reuşit să pună pe tălpi un sistem mişto de medicină de urgenţă – o treabă mare de tot în ţara în care anual poţi umple un stadion cu morţii din accidentele rutiere şi alte două-trei cu morţii rezultaţi din lipsa oricărei forme de medicină de prevenţie sau vreo leşinată posibilitate materială a grosului pacienţilor de a-şi monitoriza starea generală de sănătate. Bun, ştiţi cu toţii cum îi zice după ecuson monumentului ăstuia de competenţă în medicina de urgenţă, unii i-aţi strigat numele pe străzi la-nceputul anului, când Saprofitu’ de la Cotroceni l-a zburat din sistem ca să le facă loc unor pr’eteni cu multă treabă în drenarea de fonduri publice. Şi aţi făcut foarte bine că i-aţi strigat numele pe străzi omului ăstuia pentru a nu fi scos de pe felia care-i ţine loc şi de viaţă personală, şi de confesiune religioasă probabil, şi de ce mai vreţi voi. Ce nu pricep totuşi e de ce acum, după ce-a fost repus la locul lui, îi strigaţi iar numele, de tura asta ca să fie iar scos de pe felia care-i ţine loc şi de viaţă personală, şi de confesiune religioasă, şi de ce mai vreţi voi! Că, probabil fără să realizaţi, asta faceţi! Nu sunteţi mârlani ca Băsescu, dar când tragem linie, riscaţi să produceţi FIX acelaşi rezultat.

Raed Arafat a enunţat în clar de 235345778 de ori că vrea din tot sufletul să ducă până la capăt ceea ce a început în medicina de urgenţă, pentru că, oricât de mare ar fi discrepanţa între felul în care funcţionează feliuţa asta de sistem şi nenorocirea din restul sistemului, mai e mult până acolo unde simte omul că poa’ să ducă performanţa în domeniul ăsta pentru care se face praf. A fost întrebat tot de 235345778 de ori dacă doreşte să fie ministru – a răspuns negativ de tot atâtea ori. S-a schimbat nuanţa, a fost întrebat de alte 235345778 de ori dacă acceptă să fie ministru, a răspuns negativ de tot atâtea ori. Totuşi, pentru că Victor Ponta era în situaţia penibilă de a numi un ministru pentru o lună şi-un pic după virgulă, Arafat a preluat cu caracter temporar funcţia de ministru, insistând pe caracterul temporar. Acum e o isterie publică de-a dreptul sărită peste toţi caii cum că trebuie să punem presiune pe Ponta să-l cam lege de scaunu’ de ministru pe Arafat, împotriva voinţei. Ca să ne asigurăm că nu mai avem specialistul de aur la urgenţe, şi că-l obligăm să se compromită într-o funcţie care în mod evident îl depăşeşte, fiind mai degrabă o treabă cu caracter de management financiar decât una cu caracter medical. Vă mai spun o singură dată: pe principiul “ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi se poate-ndeplini”, dacă vă iese şmecheria cu presiunea pe Ponta şi pe Arafat şi omul rămâne ministru, dezamăgirea va fi crâncenă. Şi rezumatul manevrei va fi că aţi exterminat un super specialist.

Dacă mă-ntrebaţi pe mine, cel mai bun ministru al sănătăţii pe care l-am avut recent a fost Eugen Nicolăescu. Nu sfânt, dar chiar bun şi cu oarece viziune. Dacă n-aţi gândi emoţional şi v-ar plăcea logica formală, pentru el aţi urla acum aşa cum o faceţi pentru (sau de fapt împotriva lui) Raed Arafat. (Ca fapt divers, prezenţa lui Arafat în cadrul ministerului este nici mai mult, nici mai puţin decât opera lui Eugen Nicolăescu – dacă vă spune ceva despre disponibilitatea omului ăstuia de a popula funcţiile importante cu megaspecialişti, bine. Dacă nu, continuaţi-vă plecările cu Sorcova, că eu tot aici am să fiu şi când o să vă luaţi de cap odată lămuriţi ce mari ispravnici aţi fost. Maica Domnului cu voi, iubiţi credincioşi! Şi nu uitaţi cum se numeşte ce-şi face omu’ cu mâna lui! – e important.)

Puse cu furca

N-am apucat să scriu primele gânduri de după alegeri, pentru că s-a-ngrijit Ponta să-mi pună perna pe faţă. Dar poate că-i mai bine aşa – lucrurile au luat nişte curburi şi nişte geometrii dubioase, de-a rezultat o vraişte mai ordonată decât poporu’ chinez. Adică m-am ales cu o sumă de concluzii aparent aruncate din avion, dar care în realitate erau de când lumea la locul lor, pe rafturi. Le iau în dezordine cronologică, să fie treaba rotundă:

● Mai mult ca niciodată, ştiu sigur că am votat PNL, şi nu USL. Ştiţi, e ca la faza cu UE – de ce se pedalează mai tare pe ideea de uniune, de comunitate, de omogenitate, de-aia popoarele implicate-n cocktail îşi caută mai avan identitatea. Aşa şi cu USL-ul – identitate mai clară a celor două partide mari n-a existat niciodată, niciodată discrepanţa dintre liberali şi social-democraţi nu mi-a sărit mai tare-n ochi, niciodată nu i-am văzut mai în plină competiţie decât acum, când se concurează poate chiar involuntar/inconştient. Liberalii, cu păcatele lor cu tot, rămân singura formă de manifestare a decenţei în politica românească. Abia acum îmi e întru totul clar la ce se referea Crin când zicea că nu-l sperie o majoritate-mamut a USL în parlament, pentru că nu vorbim de un singur partid – are dreptate, consensul în USL e doar de principiu, nu e un dat. S-a văzut de la primele ore de după alegeri, se vede tot mai bine pe măsură ce acumulează vechime. Am văzut din nou că în PSD, oricât de tânăr ai fi, tot gata învechit şi plin de metehne FSN-iste eşti. Observ că şi Ponta, ca şi Năstase, ca şi Ilici, suferă crunt de boala unanimităţii cu orice preţ, de boala 80%+ – el vrea să-l iubească toată lumea, nu suportă ideea că există nuclee capabile/pasibile de a-i opune rezistenţă. Ca atare, fuguţa-fuguţa să vină toată lumea la guvernare, ca să ne asigurăm că nu mai rămâne nici dracu-n opoziţie. Victor Ponta simte nevoia să facă frumos. V-am mai zis că-l percep ca pe modelul tocilarului care-a crescut mare, nu? Copilu’ bătrân. Ştiţi povestea cu copiii cuminţi care nu ies din vorba profesorilor, dar pe care, când simt nevoia de atenţie, îi loveşte câte-un puseu din ăsta de curaj tâmpesc, de te pomeneşti cu ei aruncând cu cărămida-n geam în vreun moment de panică a bunului anonim. (MRU e fix din aceeaşi ligă a şterşilor carierişti.) Îmi amintesc din vară contrastul următor: Crin anunţând de la tribuna prezidenţială că legislaţia în vigoare pentru organizarea referendumului e ordonanţa de urgenţă fără cvorum, Ponta venind cu coada-ntre picioare de la Bruxelles, unde s-a angajat să ne bage pe gât imbecilitatea cu cvorumul, numai ca să dea bine copilu’ ascultător în faţa siniştrilor europeni. Acum a procedat la fel cu UDMR-ul: s-a căznit să-şi asigure dosu’ cu o majoritate hiper(dia)bolică, mizând sincron şi pe efectul de îmblânzire a scorpiilor din PPE. (Ca nuanţă, Ponta zice că vrea să se-ntrepătrundă cu toată lumea, să ne luăm de mânuţă toţi cu toţi, că el nu vrea să procedeze ca Băsescu, dezbinatoru’ de suflete. Baiu’ ăl' mare e că FIX ca Băsescu face: ţine cont mai mult de imaginea lui în afara ţării decât de votul ălora din ţară care i-au pus în braţe o megamajoritate fără de care i-ar fi zis lui Băsescu “Săru’mâna!” încă multă vreme de-aici încolo.) Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, vine şi Dragnea să rotunjească pocinogu’, anticipând la timpul trecut ce-am fi gândit noi, ăştia de nu vrem şi nu vrem cu UDMR-ul – cică ştie el sigur-sigur că noi, “acei viteji”, ca să-l citez, i-am fi împins aproape de la spate spre Hunor Kelemen & The Skirt-Lifters dacă USL lua “numai” 52%. Adică nu-i de-ajuns că la 5 minute după închiderea urnelor, când încă nici nu se uscase tuşu’ pe ultimele voturi, ne-am ales de la Ponta cu o expectoraţie cât toate zilele, să ne-ajungă pentru toată faţa, mai vine şi Dragnea a doua zi, după scripturile binare, să ne toarne lături în cap, aşa, ca de la PSD-ist arogant la votant tolerant. Ca de obicei, au venit liberalii să dreagă busuiocu’, să ne mai tragem şi noi un pic sufletu’ şi să ne bucurăm de jucăria stricată înainte de-a apuca s-o scoatem din cutie.

● Partea bună cu guvernarea USL e că în momentul în care li s-or înfurci drumurile, presimt că liberalii vor fi atins o intenţie de vot cum n-ar fi putut visa nici în cele mai narcotice previziuni ale lor. Ar fi şi vremea ca PSD-ul să fie smerit procentual în baza propriei prestaţii – ştiţi voi cum e, acum tratăm doar efectul (adică PD-ul care ne-a ieşit pe piele), dar vine vremea să ne ocupăm şi de cauză (anume de PSD-ul care-a pus bazele “sănătoase” a ceea ce au perfecţionat băsiştii). Şi vremea vine, săraca.

● Mai anii trecuţi, nişte băieţi şi fete râdeau de intenţiile cosmice ale lui Crin cu partidul condamnat la medalia de bronz – râdeţi, hârburi de oale sparte, râdeţi, dacă atâta vă duce capu’. Brother Crin, hats off! :)

Al’dată

Intenţionam să bag un post mişto despre alegeri.

Dar a băgat Ponta un anunţ de rahat despre UDMR.

Aşa că nu mai scriu nimic. Pa.