Wednesday, February 22, 2012

Un-pic-mai-binele de care v-a durut în ___
sau Revelaţii târzii despre Eugen Nicolăescu


Un post foarte scurt şi poate mai cinic decât puteţi duce unii dintre voi: îmi pare rău că a fost nevoie ca pacienţii oncologici să rămână fără medicamente, inclusiv fără morfină, pentru ca măcar din loc în loc să mai răsară câte-o voce trezită cu întârziere care să-şi amintească de Eugen Nicolăescu şi să constate cu surprindere că “toţi sunt la fel” înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât că nu vezi nici o diferenţă între bună intenţie, însoţită chiar şi de unele rezultate numai bune de perfectat, şi cinism macabru degenerat în “politici publice” exterminatoare. Eh, poate data viitoare n-o să mai votaţi criminali în serie întru penalizarea celor care v-au făcut un pic mai bine, fără să reuşească într-un mandat să transforme România în Marea Britanie sau Elveţia. 

2 comments:

  1. Amin! Nu de putine ori am afirmat pe unde am putut ca Eugen Nicolaescu a fost unul din cei mai buni ministrii ai sanatatii pe care i-a avut Romania si singurul dupa care incepuse sa se miste un intreg sistem intr-o directie pozitiva.

    ReplyDelete
  2. Corect. Cel putin puteam identifica o directie -- cui nu i-a convenit, putea sa vina cu o varianta mai buna, ca avea la ce se raporta. Acum e imposibil de purtat asemenea discutii, jaful cu orice pret nu-i vreo treaba care sa comporte dezbateri despre directii si strategii.

    ReplyDelete