Cu presiune, PSD către popor

Zic aşa, superficial-sintetic, despre votul de ieri din parlament pe treaba cu referendumul ispravnicului:

S-au găsit sufletele de stânga să voteze, întru bunul mers al coabitării, în sensul avizării pozitive a hârtiei volante a ăluia. Nu le-a ieşit greţoşenia, că se-ncordară liberalii şi conservatorii contra Vânturilor de Vest – mama lor de rusofili! :)) Mi-i şi scârbă să comentez gestul PSD-iştilor în sine, da’ zău că merită reţinută explicaţia. Linia vorbitorilor PSD-işti pe ziua de ieri mergea cam aşa: “De ce să nu avizăm pozitiv dacă Băsescu oricum organizează referendumul?” N-am scris greşit, zău, chiar dacă n-am dormit. Ştiam că electoratul PSD are multe pauze, spaţii goale şi scaune vacante în logică, da’... chiar să le spui oamenilor aşa de flexat că tocmai le-ai turnat o găleată de... bunuri si servicii organice-n freză..., ştiu şi io dac-o fi o idee bună? E ca şi cum ai zice “Păi partidul X oricum câştigă alegerile, nu mai candidăm şi noi.”. Despre funcţia de reprezentare, pe la PSD nime’-nimic? Cu atât mai mult pomenesc de reprezentare cu cât pocinogu’ se petrecea în parlament, acolo unde nişte lume i-a trimis pe băieţi să-i... reprezinte, mă gândesc, nu să-i... altceva. Eu aşa înţelesesem, că reprezentarea-i o treabă de-aia de nu variază funcţie de rentabilitate. Au contraire, rămâne să măsoare PROPORŢIILE, că de-aia avem majoritate ŞI MINORITATE – altfel minoritatea s-ar căra acasă, nu găsiţi? Da’ nu se cară. Din motive de reprezentativitate! Totuşi, multă salivă se produce-n partidu’ ăsta. Iar faptul că încă au cea mai generoasă bază electorală, cu tot regretul, înseamnă că există şi cerere.

Poate că nu sunteţi chiar aşa deştepţi, v-aţi gândit?

Eu de-a lungu’ ultimilor ani mi-am tot luat în freză tot felu’ de etichete: ba că-s susţinătoare fanatică a lui Crin, ba că-s activistă PNL, ba că-s PRM-istă pentru că nu vreau UDMR la guvernare, ba că mă iau de megaliberalu’ Chiliman, ba că-l subestimez pe marele om de stat şi mare european Tăriceanu, precum şi pe marele diplomat Geoană, un băiat fin, ba că-l subevaluez pe marele caracter Meleşcanu, ba că nu întrevăd realitatea intelectualităţii băiatului SIE MRU, ba că-s paranoică pentru că văd blaturi verzi pe pereţi între Băsescu şi Ponta, ba că-l fac nenorocit pe tânăru’ procuror bine intenţionat şi deci clar sunt o mare vacă. Acuma..., drept v-oi spune, nu mă mai mişcă de mult revărsările astea de mare deşteptăciune sintetică. Şi nu-i greu de vă prins de ce: pentru că acu’ mi-o iau peste cap, acu’ li se-ntoarce-napoi în mufă autorilor. Care cum scoate ceva dăştept pă gură, cum vine câte-un Chiliman, căte-un UDMR, câte-un, Tăriceanu, Geoană, Meleşcanu, MRU şi mai ales câte-un Ponta şi-şi toarnă produsele de excreţie-n cap – stropindu-i şi pe susţinători in vâltoarea demersului. :))

Ca să mă leg doar de Ponta, în 2010 ziceam că s-a ales preşedinte de partid pentru că-l vor forţele externe partidului preşedinte de partid – maaaaama, cât de vacă eram la vremea aia! Pfffffff, cum, când în sfârşit avea cică PSD-ul un şăf prizabil?! După tontu’ de Geoană! Mmmmda. :)

Când am zis în seara de 9 decembrie la anunţul cu UDMR-ul că Ponta deja caută majoritate fără liberali, nu numai că eram vacă, dar eram şi PRM-istă, că dacă nu-i treaba completă, nu-i oblu. :))

Când ziceam că Ponta e blat cu Băsescu, eram din nou o vacă ordinară, pentru că un băiat cu suflet şi cu dorinţă de modernizare a dat şi PSD-ul, şi mă găsesc io deşteaptă să-l umplu de noroi? Subcapitol la asta, când am zis că blatul pentru Kovesi e... ăăăă BLAT pe bune, şi nu calcul de politică externă întru buna guvernanţă, au venit unii mai vârstnici ş-au zis că-s, din nou, o mare vacă, pentru că mă gândesc doar la noi, ăştia cu o anume bunăstare, nu şi la ăi’ care ar suferi din cauză de guvernare frânată de capii UE pe motiv de nenumire a procurorilor. Mai mult, Crin şi Ponta erau bine puşi la înţelegere şi bine distribuiţi în roluri, că aşa scria un cretin pe Ziare.com şi bătrânii înţelepţi trebuiau musai să muşte ca fraierii, şi-n consecinţă scandalul între Crin şi Ponta era doar în capu’ meu şi-al altor proşti care gustăm teorii de masă şi care n-avem acces la ‘nalta înţelegere.

Când ziceam de Ponta că-i carierist şi că-i surâde ideea de a candida la prezidenţiale, motiv pentru care gustă din plin sondajele serviciilor care fix la asta vor să-l împingă, evident, ziceam asta pentru că eram, v-aţi dat seama, vacă.

Dacă am scăpat-o p-aia cum că Ponta e acoperit, ce credeţi că mi s-a răspuns? VACĂ! =))

După care, la scurt timp, aceiaşi oameni au luat-o cu treabă bună pe urmele mele de vacă:

Ponta e şef PSD cu susţinere din afara partidului, Ponta caută majorităţi fără liberali, Ponta parcă totuşi e blat cu Băsescu şi n-a făcut nici mizeria cu Kovesi spre guvernarea în beneficiu’ amărâţilor, ci pentru că era un nenorocit infect, Ponta şi Crin nu mai joacă roluri, ci dimpotrivă, sunt în buza ruperii USL, Ponta e carierist şi vrea preşedinte, Ponta a fost racolat de SIE acu’ 13-14 ani şi de-aia a primit bursă-n Italia... Şi tot aşa, înţelepţii cei atoatecuprinzători îşi potrivesc tălpile condurilor în formele copitelor mele de vacă. 

Bine-aţ’ vinit în cireadă, băh! =)) 

Marele pocinog numit UE

Pe un subiect atât de lărgit cu forţa – anume creşterea masivă a nivelului euroscepticismului – eu am de zis mai puţin şi mai din brişcă, după năravu-mi tradiţional.

Am avut întotdeauna o repulsie faţă de UE – chiar dacă nu şi faţă de aderarea României la Uniune, dar vorbim despre asta mai încolo (*). Astăzi repulsia asta devine modă-n toată regula observ. Problema e că marile cre’ere UE încearcă să rezolve varza punând-o la murat, ca să şi pută, vârf peste grămadă – la fel cum s-a procedat şi se mai procedează încă şi cu criza, şi-n UE, şi-n SUA (şi mă refer la adâncirea datoriilor guvernamentale ca soluţie la criza generată de... datoriile guvernamentale). Adică ce fac bă’eţii cu varza? Zic aşa: dacă lumea e revoltată pe imixtiunea capilor UE în deciziile interne ale statelor membre, hai să tragem şi mai vânjos spre cedarea de suveranitate. Pare ruptă din soare logica asta, nu? Şi mai crâncen e motivul pentru care se recurge la dobitocenia asta: în concurenţa cu economii gen SUA sau China, trebuie sa funcţionăm şi noi ca un monolit. Dacă asta e noţiunea căpeteniilor UE despre concurenţă, atunci sumbru viitor întrevăd pentru minunata comunitate. Niciodată când vrei să concurezi cu un mamut nu încerci să-i copiezi modelul, ştiind din bun capăt că n-ai şanse să-l îmbunătăţeşti! SUA reprezintă o republică federală gândită aşa cu liniaru’, la propriu, dacă vă uitaţi inclusiv la graniţele statelor componente. UE încearcă să producă acelaşi efect federal din cârpeli, forţând mâna unor state care nu chiar cu foarte mult în urmă se căsăpeau în războaie, se ocupau unele pe altele şi se exploatau producând discrepanţe în dezvoltare şi cultură care nu pot fi nivelate că aşa li se scoală lu’ Merkel & Friends. Modelul potrivit pentru UE ar fi tocmai unul bazat pe competiţia constructivă între statele membre, politicile comunităţii rămânând la nivelul libertăţii de interacţiune între state. SUA se bazează pe diversitatea de import – UE ar putea să ia faţa Statelor bazându-se pe diversitatea autentică a continentului, imposibil de egalat prin imigraţia limitată a forţei de muncă înspre SUA. Dar nu o face. Şi de-asta e un model eşuat. Sau în tot cazul, în curs de eşuare. Lupta împotriva naturii întotdeauna se lasă cu calamităţi.

(*) Ca o notă explicativă pentru ce aminteam ceva mai sus: faptul că dintotdeauna am considerat UE un proiect ratat nu înseamnă că mi s-a părut o prostie aderarea României la UE. Nu, România era într-o fundătură şi într-o izolare care evident reprezentau o alternativă şi mai ratată. Aveam de ales între două proaste, dintre care UE sigur că era varianta cea mai puţin proastă. Ne-a folosit întrucâtva şi ca ţară şi ne-a folosit fără-ndoială ca sursă de soluţii individuale – o grămadă de români s-au împlinit profesional în ţări în care fără aderarea la UE n-ar fi ajuns probabil veci. Mai mult, contactul lejer cu ţări dezvoltate din UE prin libera circulaţie, fie şi doar în scopuri turistice, a schimbat nişte mentalităţi în rândul românilor şi a ridicat nivelul aşteptărilor, ceea ce e foarte în regulă. Deci întrebarea nu era dacă aderăm sau nu la UE, ci cât anume ne foloseşte să rămânem în UE. Şi eu aş zice că am cam început să dăm ocoluri momentului oportun pentru ieşire – asta dacă vom mai avea de unde să ieşim, pentru că nu-i deloc exclusă prăbuşirea proiectului cu totu’, nu atât din motivele înverşunării naţiunilor componente cât datorită crizei înfiorătoare care încă n-a-nceput. Personal văd România trăgând nebuneşte pe agricultură şi membră EFTA şi EEA. În criza înfiorătoare despre care ziceam că va urma, supremaţia va fi dictată de resursele energetice – în cazul marilor puteri economice –, iar supravieţuirea va fi dictată de resursele alimentare – în cazul economiilor emergente. Cam aşa simt. 

07042013

Un om despre care m-am ferit să scriu

Cu un mare dacă în faţă, care se referă la situaţia în care Crin va ajunge într-adevăr la Cotroceni, e important să vorbim despre cine va prelua conducerea partidului. Sigur, speculaţia cea mai ieftină e să-l bănuim pe Iohannis. Nu. PNL îşi va alege om cu rădăcini în partid. O vreme am găsit mai potrivit să nu nominalizez preferinţa şi recomandarea mea, ca să nu-i fac rău omului. Acum însă sunt convinsă de un lucru: omul la care mă gândesc are forţa să reziste atacurilor. Dacă va decide să ia în calcul preluarea şefiei partidului, o va face tocmai pentru că va simţi că are forţa necesară, dată şi de oamenii cu care găseşte de cuviinţă să se înconjoare. Dacă va atrage de partea lui oameni de stofa lui Mircea Diaconu, are şanse mari să răstoarne grupurile de frustraţi care visează diverse. Am zis forţă dată ŞI de oamenii pe care EL alege să-i adune în jurul lui, ca nu cumva vreun reciclat politic ajuns în apropierea lui Crin să-şi închipuie că el personal va fi vreodată în postura de a-i da putere sau verde la candidatură unui om cu vechime în PNL. Omul pe care-l am în minte se numeşte Eugen Nicolăescu. Şi îl am în minte din 2011. 

(De ce am ţinut să aflaţi de la mine? De-aia – pentru că-mi permit.)

Mândru ca un borcan de murături cu pamblică

După interviul lui Radu Tudor cu Crin îmi tot venea să scriu, dar simţeam că pe de o parte nu mai e nimic de scris, pe de alta, nu era momentul. Am simţit corect, nu era momentul. La ora respectivă aveam două interviuri – unul cu Ponta, altul cu Crin, unul decuplat de la sursa de inteligenţă a universului, ăl’lalt exemplar prin faptul că era pur şi simplu din topor, operând cu chestiuni de-o banalitate caracteristică exclusiv bunului-simţ. Am zis că mă mai ţin un pic, nu scriu până nu produc şi efecte interviurile cu pricina. Şi frate, unde nu mi ţi se-apucară de luni dimineată a produce la efecte, de plesneau burtierele teveurilor! :)) Mai întâi a fost faza pe mitocănie, luni: Ponta, concurent unic, ieşea campion la declaraţii de om voluntar pustiu de logică de dragu’ de-a i-o zice lui Crin, cum se conservă el de solidar cu liberalii, care liberali şi-au tras ei neşte vici ex-pedelişti la partid, în vreme ce el nu ne-o trage decât nouă tuturor pe Kovesi vârf peste grămadă la DNA, pe banii noştri. Mai apoi a venit şi ziua de marţi – faza pe încasări de şuturi în ___ de la Băsescu: Ponta, tot concurent unic – pen’că-n afară de el toaaaată ţara era lămurită de fezabilitatea înţelegerilor cu Băsescu – a reuşit să iasă nu Porcu’ Blatist, cum îşi asumase spre salvarea ţărişuarei pe care trebuia să i-o dea lu’ Crin la anu’ spre dreaptă ocârmuire, ci Proasta Satului, cu nădragii alunecaţi pe la glezne şi cu indispensabilii-mbulinaţi la vedere. Fleoşc! :)) Ştiţi cum e, nici măcar faptul că a putut fi atâta de fraier încât să-şi închipuie că iese erou peste capu’ lui Crin făcând blat cu Băsescu nu era o problemă de ne-ntors – chestia de râsu’ găinilor e contrastul între halu-n care se umflase şi se-nverşunase s-o restaureze pe Kovesi, pentru care-şi trase inclusiv interimat la justiţie în regim de flegmă-ntre ochii liberalilor, şi plăcinţeala de la ieşirea din sediul CSM, cu coada-ntre picioare, ca o potaie cufurită. Eu să mă şi trăsnească dacă am văzut om politic ajuns în vârf de partid (ŞI PREMIER!), capabil să se automutileze cu atâta determinare nătângă! Geoană a fost făină integrală pe lângă laptele praf şi pulbere-n care s-a transformat Ponta pe modelu’ vacii aruncate din avion! =)) Mă uitam la ştiri şi mă usturau ochii! Ce se-alege de numirile procurorilor-şefi, zău dacă mai importă – adevărata finalitate a caterincii ăsteia de doi bani a fost cernerea caracterelor. Şi treaba e cristal. :))

03042013 :)

Despre Ponta, numai certitudini

N-am chef de literatură azi, o rostogolesc bolovăneşte: spre deosebire de marea majoritate a publicului care suspectează un blat între Ponta şi Băsescu pe tema numirii procurorilor şefi, dar mai lasă totuşi loc de infirmare a suspiciunii, eu nu las nici o spărtură pentru datul la întors – că despre aia e vorba, nicidecum despre infirmare în sensul anihilării unui zvon fals. (Dacă era un zvon nefondat, orice consilier de imagine care-a gătat măcar şcoala profesională de sculeri-matriţeri îi zicea lui Ponta că a lăsa un zvon să se rostogolească zile-n şir e fix acelaşi lucru cu a-l pune-n practică, din punct de vedere al catastrofei de imagine – chiar dacă acţiunile ulterioare sunt neconforme cu zvonul, se va considera că n-ai făcut altceva decât să răspunzi presiunii publice dând înapoi.) Pentru cine nu pricepe dintr-o privire razantă cu luciu’ apei, confirmarea existenţei blatului este însuşi interimatul lui Ponta la justiţie – Mona Pivniceru nu şi-a dat demisia pe nepusă masă, în urma unei indigestii nocturne, ci a procedat milimetric în acord cu planul USL vânturat public de nişte săptămâni pline. Ca atare, până la ora asta Ponta se putea consulta cu Crin de 25427567 de ori pentru un ministru nou-născut la justiţie. Faptul că n-avem de-a face cu noutatea-n carne şi oase, ci cu interimatu’ lui Ponta, se traduce aşa:

Ponta către Crin: — Am chef de-un blat cu Băsescu pe numirile alea.

Crin către Ponta: — Eu nu. Dacă-ţi trebe blat, fă tu pocinogu’ cu mânuţa şi sub semnătura ta, nu împinge un ministru liberal să se umple de rahat.

Ponta către Crin: — Interimat să fie dară!

Ponta către Băsescu: — Mi-a ieşit, vin, sunt fericit!

Apoi avem aşa: Kovesi n-a apărut de nicăieri pe piaţă. Numele ei cu siguranţă că a fost propunerea lui Băsescu, omu’ recunoscând-o şi public, că el e doar mitocan şi securist, nu şi curvă, ca Ponta. Acum cel mult ar mai fi un singur lucru de aflat: dacă Ponta mai răspunde la presiunea publică a electoratului care l-a suit în copac şi care-i trage chiftele cu praştia, plătindu-i leafa. În cazul episodului UDMR, nu Ponta a răspuns la presiunile noastre, ci liberalii, care oricum erau pe aceeaşi lungime de undă cu noi – din primele momente de după anunţul lui Ponta au apărut voci din PNL scandalizate până la dumnezeu şi retur. Ponta, dimpotrivă, a împins UDMR-işti în funcţii pe uşa din dos, numa’ de-a dracu’. Deci precedentul nu-l avantajează deloc. În cazul Kovesi, singura chestiune care mai dă speranţe e delimitarea lui Crin de mizeria asta în repetate rânduri – cam asta e singura presiune la care încă mai e o şansă ca Ponta să răspundă. Chiar dacă, sunt convinsă, nenumirea lui Kovesi nu-l va împiedica să numească vreun slugoi de-al lu’ Kovesi. Blatul e blat, e real şi va produce efecte. 

Cu nervi şi nu prea

Există un anume grad de enervare în rândul votanţilor USL, în baza anunţului făcut de Crin şi Ponta, cum că se mai distrează cu Băsescu până-n 2014, nici vorbă de suspendare. Si eu am avut, evident, aceeaşi reacţie, e clar că oamenii par nişte speriaţi de bombe, care de gija urâţilor de la Bruxelles nu mai văd nici Constituţie, nici legislaţie românească în vigoare, nici nimic. Politic vorbind, e clar o găinăreală, n-are rost s-o dăm prin mărăciniş. Cosmic vorbind, aşa, la nivel de echilibru universal :)), treaba e un pic altfel totuşi:

● În 2009 Crin s-a bătut nebuneşte în campanie, având în spate un partid semibleg, semidezorganizat şi din care bucata pro-Tăriceanu stătea cu dosu’ pe bordură şi aştepta ca el să-şi rupă gătu’ cât mai repede şi cât mai sonor. Electoratul nu l-a primit nici în turul 2 măcar! – de unde graba asta de a-l vedea acum la Cotroceni? Uite că acu’ nu se mai grăbeşte Crin să ajungă la palat. Totul costă pe lumea asta – chiar şi prostia, fie şi dată de media aritmetică a inteligenţei electoratului, se plăteşte.

● În 2010 au existat nişte tăieri crâncene de salarii, o creştere aberantă de TVA, în paralel cu jaful băsist generalizat. Afară de cazu-n care am urmărit eu presa greşită, mă tem că-mi amintesc absolut corect că n-au existat proteste masive, nici vreo grevă generală.

● În 2012 după decizia CCR pe tema referendumului iar n-am văzut proteste masive.

● Acum e 2013 şi tot linişte pe străzi. Ba mai mult, lumea a luat în râs ieşirea lui Băsescu, acum se desfăşoară campanii haioase în care poporu' se trage-n bild făcându-i tai-tai lui Băsescu, unii cu copiii, alţii cu căţeii – tot pe Feisbuc. Păi dacă lumea se chiar simte bine şi se distrează copios cu Băsescu, nu-i normal ca şi liderii USL să-şi urmeze electoratul? BA DA! Ne distrăm împreună, uite-aşa. Dacă în secunda doi de la postarea psihiatrică a lui Băsescu erau la Cotroceni măcar vreo 2000 de nervoşi, care a doua zi să se facă fie şi numai 10000, vă dau eu în scris că la ora asta în USL nu se mai ziceau bancuri cu Băsescu şi PDL! Obişnuiţi-vă cu ideea că politicienii reflectă electoratul care-i votează! Aşadar, pe Feisbuc protestăm, pe Feisbuc îl suspendă şi USL-iştii pe Băsescu! Dacă protestul mai are şi caracter umoristic, atunci chiar nu mai pricep unde e ruptura între atitudinea USL şi atitudinea electoratului, zău acu’!

1. Nu s-or mai vâjât numirili. Sfârşât. =)) 2. Ponta, o fi bine?

Scriu în două hălci despre Convenţia PDL, pentru că nu se poate altfel:

1. Pun partea hlizită-nainte, ca să pot încheia serios. Lenuţa rămase dară cu tocurile-mplântate-n ţărnă. Ba i-a mai turnat şi Blaga o troacă de lături în cap de la tribună pe tema traseului curviliniu prin mai toată lista partidelor politice. (Să-mi scuzaţi îmbunătăţirea terminologică, dar formularea lui Blaga invită – a zis că Udrea s-a plimbat peste tot. :)) ) Rezultatul spontan? Băsescu s-a tras în film pă Feisbuc şi şi-a anunţat smulgerea din PDL întru inventarea unei noi chestii – ceva de dreapta, dracu’ ştie ce. Deci tot ce-a fost frumos s-a terminat. :)) Eu vă spun drept că moace mai cioflicate decât ale ăstor doi, Udrea urlând a fraudă şi Băsescu fluierând a pagubă, n-am mai văzut în politica de vârf nici la Geoană, cu celebra-i dimineaţă de după. Momentele critice umanizează, bre! Cu forţa! Uitaţi-vă pe înregistrările televiziunilor la discursul lui Udrea, în care-şi scuipa plămânii-n microfon de mândră ce era, comparativ cu conversaţiile post-catastrofă cu presa, în care povestea ca o fătucă picată la BAC despre cum depune ea contestaţie, că nu-i mai trebe decât fo cinj de sutimi să treacă. =)) Uitaţi-vă la discursul lui Băsescu, ameninţător şi cu aerul că ştie dânsu’ bine ce are de făcut cu ăi’ de calcă pe lângă marcaj, după care uitaţi-vă la gunoiu’ ăla de filmuleţ postcoital lipit pă Feisbuc, unde..., nici nuş’ cum să descriu, e ca un pechinez care-ncearcă să-l muşte de cur pe Blaga cu o proteză dentară de pit bull, care-i sare din gură. Şi şi-a mai tras şi vesta aia model Cristoiu, vorba lui Adi Ursu – să-i zicem vestă antifraudă =)) – peste o cămaşă cu dungile încă verticale. Ceva de-un penibil de ţi se strepezesc dinţii! :))

Interludiu: Mai anii trecuţi ziceam că odată scos din priza guvernării, PDL-ul îşi pierde raţiunea de a exista. Iacătă. Acum totul se reduce la supravieţuiri individuale. Se zicea că PDL-ul e un partid cu organizaţii locale puternice. Chiar aşa o fi? Teoria mea era că vorbim de fapt de simpla şi străvechea diviziune a muncii: birourile locale de jaf organizat. Atât. Cui nu-i e clar nici acum că aşa stă treaba, vorbim la anul, dupa europarlamentare. :) Să vedem atunci câte “organizaţii locale puternice” îmi enumeraţi. Ăla va fi votul care va reda cel mai bine forţa organizatorică a fiecărui partid. Afară de cazul în care europarlamentarele vor fi cuplate cu prezidenţialele, prezenţa la vot va fi scăzută – că aşa e tot timpul, şi nu doar în România. Asta ce înseamnă? Păi înseamnă că acolo se măsoară fix forţa activului de partid. Deci dacă nu vedeţi bine la distanţă, mai ţineţi-vă un an şi-un pic. :)

2. Ponta, ai cam rămas singura frână în calea suspendării lui Băsescu... Acum nu mai putem vorbi de o isterie-n bloc a PDL-iştilor în cazul unei noi suspendări, PPE-ul oricum e tot mai vraişte, majoritatea din parlament nu mai e plăpândă ca az’ vară şi-n principiu totul e în mâna USL. Iar când dinspre USL Crin iese cu atenţionarea groasă că Băsescu confirmă şi suplimentează cu episodul 23 martie toaaaate motivele care-au condus la precedentele suspendări, toate privirile se-ntorc sincron către jumătatea de USL din vârful căreia tuturor măgăriilor lui Băsescu li se răspunde în conformitate cu Pactul de Nesuspendare... Şi privirile alea rămân aşa, ţepene pe direcţie – chiar dacă Ponta în gândirea lui de tocilar crescut mare îşi închipuie că tragerea de timp aduce obişnuinţa. Ponta, nu obişnuinţă – IRITARE, pricepi? 

7

V-am mai spus, marcaţi-vă zilele în care viraţi puternic la dreapta. :))